Sfinţire de troiţă

Viața parohiei Mai 2, 2015

În data de 16 aprilie în parohia „Izvorul Tămăduirii”, din satul Siliștea, comuna Stăuceni a avut loc sfințirea troiței ridicate cu evlavie de către familiile Epuraș Cozmin și Luminița și Corduneanu Laurențiu și Monica. După săvârșirea vecerniei hramului, cu emoție, credincioșii au mers spre locul de sfințire fiecare având lumânări în mâini și cântând „Hristos a Înviat!”. S-a împlinit astfel o dorință a membrilor parohiei de a avea în centrul satului o cruce căreia să-i dea cinstire și care să le reactualizeze de fiecare dată faptul că scopul vieții noastre este Acela de a-L urma pe Mântuitorul Iisus Hristos (Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Marcu 8,34).
Rânduiala a fost săvârșită de un sobor de preoți din care au făcut parte pr. Gheorghe Viziteu, pr. Constantin Zăiceanu, pr. Liviu Liteanu, pr. Cristian Buhaciuc și pr. Marius Babiuc. Din partea oficialităților locale au participat domnul Primar al Comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș și domnul Viceprimar, Aurel Pavel. Mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul dat precum și tuturor celor care au sprijinit realizarea acestei troițe.